Nuntadevis’s Weblog

Cat dureaza o nunta?
Durata nuntii s-a redus, treptat, de la o saptamana (de joi pana miercuri dimineata), la trei zile (sambata, duminica si luni), apoi la doua zile (sambata si duminica) si chiar la o masa festiva de cateva ore.

La oras, o nunta este un complex si mult prea dificil examen de viata (aparent sentimentala), de relatii si mesaje sociale, caruia nu-i rezista nimeni.

Vai de capul targovetilor, fie ei miri sau socri, care pun bazele unui divort reusit pritocind, in certuri si refulari dureroase, luni de zile, o nunta complet ratata.

Ce sa mai zic de alegerea nasilor, a datei nuntii, a textului si costului invitatiilor, a primariei, a carciumii, a popii care sa slujeasca, a bisericii?!

Sunt toate dileme intunecate, care scapate de sub control, pot provoca, daca nu sangeroase conflicte mondiale, cel putin durabile dusmanii montagu-sicilio-capulet-iene la Agnita sau la Beresti.

Azi, putini mai tin nunti de o saptamana. Totul se concentreaza intr-o zi (de sambata de obicei) si o noapte: dimineata la primarie, la pranz la biserica si dupa-masa-seara-noaptea la ospatul de nunta (care, daca da Dumnezeu vreme buna, se intinde si prin curte, sub frunza nucilor si racoarea stelelor) (R.A.Roman).

Invitatii la nunta

La oras drama incepe cu lista invitatilor, care e sucita si chinuita pana la disperare si paruiala generala, pentru a gresi intotdeauna fata de cine nu trebuie: tanti Lulu de la Segarcea, nenea Mielu de la Darabani si Catita cea mai buna prietena a lui Mimi de la gradinita, care a emigrat in Burma de Sus. Fiecare pereche vrea ca invitatiile trimise de ea sa fie cele mai frumoase, cu texte inedite sau romantice, pentru ca invitatia ca un mesager, incepe sa vorbeasca despre cat de frumoasa, distractiva sau costisitoare va fi nunta.

La sat e mult mai simplu; vorniceii cheama pe toata lumea, plimband plosca pe la toata casa. Cine nu vine ori e bolnav, ori e cernit, ori s-a hotarat sa plece din comuna, ca viata buna nu va mai avea cu nimeni de pe acolo (R.A. Roman).
Plosca e carafa munteanului. Cand porneste la drum e nedeslipita de el, purtand-o la sold ca tasca. In plosca se poarta rachiu ori vin. Plostele se fac la Brasov si in Bucovina. Cele de la Brasov sunt cele mai mandre. In judetul Suceava, satele de la munte, vatajeii umbla cu plosca plina pe la case de poftesc nuntasii la masa cea mare, plosca adeseori fiind impuita si impistrita si increstata frumos (M. Lupescu)

Asezarea nuntasilor

Asezarea la masa reflecta structura sociala, plasarea comesenilor “in capul mesei” sau la “coada mesei” respecta ierarhia sociala. Dar, mai ales, ea consacra statutul principalilor actanti, ai nasilor ca noi parinti (spirituali), asezati fiind intre miri si parintii acestora. Totodata, consacra unirea celor doua familii pana acum straine (M. Vaduva).

La oras se practica marcarea locului unde se doreste asezarea unor invitatii printr-un cartonas. Este recomandabila realizarea unei harti a localului pentru a se simplifica pe cat posibil procedeul.

Momentele nuntii

Ceremonial complicat si prilej de bucurii si ospete fara numar, nunta taraneasca incepe cu Masa Petitorilor, continua cu Masa de Logodna, Masa “La Brad”(sau in Moldova, de Hobot), atinge o culme ametitoare cu Masa cea Mare si se inchide incet-incet cu Masa Vornicilor si a Drustelor (deveniti la oras cavaleri si domnisoare de onoare), Masa Socrilor, Masa Bucataritelor (a Socacitelor in Ardeal), Masa Colacilor si in sfarsit Masa Dusului de Cale Primara, la o saptamana dupa nunta, cand insurateii, nasii si parintii mirelui vin la casa fetei de multumesc parintilor pentru curatenia copilei, petrec si iau ce zestre a mai ramas prin casa.

Participarea la eveniment nu se rezuma al simpla prezenta la ceremonie, ea inseamna o implicare totala a spitei de neam, a vecinatatii, a celor doua lumi din care provin mirii, chiar si in munca ce tine de pregatirea meselor.
In plus, daruirea de alimente, imprumutul de vase sau mobilier (mese, scaune) este limbajul coeziunii sociale in viata traditionala. Numarul si calitatea darurilor aduse de participanti pot fi apreciate ca dovezi ale relatiilor sociale, mai mult inca, ele pot fi socotite ca “barometru sensibil” al evolutiei acestor relatii (O. Vaduva).

Nunta a constituit dintotdeauna cea mai mare bucurie a satului, la care participau aproape toti satenii din considerentul ca, acestia se considera rude, fie dupa socri, fie dupa nasi.
In cazul in care doi tineri se placeau, sau interesele de familie o cereau, parintii baiatului recurgeau la un om mai hatru pe care il trimeteau la parintii fetei pentru a anunta intentia lor de a veni in petit. Parintii fetei primeau, de regula, toti petitorii si se opreau la oferta cea mai convenabila. In jurul mesei cu bucate stropite cu vin se purtau discutii despre zestre, pamant si se fixa ziua nuntii. Alte tratative se duceau pentru gasirea nasului, care, de obicei, era nasul de botez al baiatului. Urmau apoi pregatirile de nunta, care culminau in saptamana dinaintea nuntii. Vineri dupa amiaza flacaii incalecati pe cai, cu carute, cu plosti pline cu vin mergeau la casa miresei unde erau intampinati de fete, prietenele miresei, drustele.

In zona Buzaului, dar si in alte locuri, dupa tratatia de rigoare, cea mai buna prietena a miresei iesea din casa cu o icoana si se urca in prima caruta, urma o alta fata ce ducea oglinda, apoi celelaltele scoteau din casa perne, plapuma, cearceafuri, covor, toale etc. Baietii scoteau mobila si o incarcau in carute. Apoi, cu totii se urcau in carute si, in chiote si cantece, alaiul se indrepta spre casa mirelui, unde tinerii asezau lucrurile la locul lor.
Vineri, atat baietii cat si fetele ajutau cele doua familii la pregatirile necesare, iar spre seara se faceau sarmalele in foi de vita, alt prilej de voie buna si distractie.
Sambata, spre seara, vornicii pregateau bradul/brazii si ii bateau in tumurugii portilor la mire, la mireasa si la nasi.

Duminica dimineata muzica se facea auzita la casa mirelui, apoi doi-trei lautari mergeau la mireasa. Nuntasii soseau fiind intampinati cu marsul si cu vin, iar copiilor si tinerilor li se puneu in piept batiste. Spre amiaza nuntasii se incolonau, cu muzica in frunte, si porneau de la casa mirelui spre casa nasului. Aici erau cinstiti, ospatati iar dupa cateva dansuri plecau spre mireasa. In poarta miresii alaiul se oprea si un flacau mai destoinic rostea “conocosia”. Aceasta era o oratie de nunta alcatuita alegoric, in versuri, prin care ceata “vanatorilor” porniti la vanatoare au vazut “o caprioara” care ii place mirelui si pe care o cer de la socrul mic.
Dupa cateva replici vine intelegerea, se cinstea toata lumea din plosca cu vin si intra in curtea miresei, pe sub o paine rotunda infipta in doi araci. Aici, in timp ce tinerii dansau si serveau din bucatele oferite de soacra mica, nasa si cateva fete gateau mireasa ce era asezata pe un scaun cu perne lucrate de mana ei. Dupa ce mireasa era gatita, se iesea cu “dansul”. La usa, dansul era oprit de copii, rude sau vecini, care, sub pretext ca ei au iernat-o si au varat-o pe mireasa, barau usa cu un bat pe care il ridicau numai dupa ce mirele le dadea bani. In timpul horii, domnisoarele de onoare puneau betele in pieptul nuntasilor.

Dupa dans, nasa inchina paharul cu vin si colacul pe care il frangea in patru si arunca, cate o bucata, in punctele cardinale, incepand cu rasaritul. Flacaii se amuzau si se intreceau in a prinde colacul, pe care il imparteau cu fetele, in speranta ca gustand din el se vor casatori mai repede. Alaiul pornea spre biserica in timp ce o stolniceasa arunca dupa el paine si sare, in semn de belsug. Pe traseu, copiii ieseau cu galeti pline cu apa si flori, in semn de noroc, si primeau bani de la mire. In timpul cununiei, mirii incoronati si nasii erau “batuti” cu bomboane si bani, la “Isaia dantuieste”, fapt ce simbolizeaza dorinta nuntasilor ca acesti tineri sa aiba parte de belsug.
Dupa terminarea slujbei religioase, alaiul, cu lumanarile aprinse inainte, se indrepta spre salon.

La venire, nuntasii sunt intotdeauna primiti cu paine si sare sau, pe unde s-au mai pastrat obiceiurile vechi, cu dar de colaci. Mai nou, stau chelneritele la intrarea carciumii cu tavi cu piscoturi si sampanie. Miezul simbolic e acelasi.
Din punct de vedere social, o masa traditionala de nunta, e un ospat care antreneaza o mare parte a comunitatii. Soacra mare ii invita pe miri sa intre, ii prindea cu un stergar, din borangic, pe dupa gat si-i tragea inauntru, apoi ii servea cu bomboane fondante si vin, pe ei, pe nasii mari si pe nuntasi. Muzica intona melodii de dans, nuntasii se distrau apoi se punea masa mare in timpul careia se serveau bucate alese, vin si dulciuri. Nasilor li se oferea cadouri din partea miresei, apoi incepea darul, cand nuntasii daruiau tinerilor bani si chiar produse agricole necesare tinerei familii. Petrecerea tinea pana dimineata, cand se lega mireasa si se retragea impreuna cu mirele. Nasii erau condusi acasa, iar ceilalti nuntasi se amuzau band rachiu rosu. Luni seara stolnicii (rudele si prietenii care au servit la masa) se intalneau si petreceau.

Mancarea la nunta

Nu-i bine sa mananci din oala, ca-ti ploua la nunta (A. Gorovei).

Nuntasii au sosit, muzica le-a cantat in semn de cinstire (ce jignire sa nu i se fi cantat cuiva marsul la intrare) au luat bucatica de paine ori piscotul si au fost condusi la locurile indelung gandite de un consiliu de miri, nasi, socri mari si socri mici. Aici gasesc farfurioaa plina cu antreuri si tuica pregatita in paharel (R.A. Roman).

Mancarea la o nunta este atat de importanta incat orice descriere a unei asemenea petreceri incepe cu ce a fost pe masa (si la cat s-a ridicat darul). Ciudat, dar si la sat si la oras gatelile (inca) se aseamana. In general portiile sunt mici pentru ca fac economie gazdele (din buna si durabila cumpatare- zgarcenie- taraneasca), iar la oras ciupeste personalul restaurantului (sa le ramana si “baietilor” ceva, nu mai mult de o data si jumatate costul nuntii).
La tara bucatele se fac in curte, si vin toate babele sa ajute, o saptamana intreaga (o nunta sateasca e evenimentul obstei intregi, aduc toti gaini, se taie un porc ori un vitel, gazdele se pregatesc un an de zile pentru noaptea cea mare).
La oras nimeni nu stie cand si unde se face mancarea, asa ca e mai bine sa evitati sosurile si tocaturile.

Rolul colacilor la nunta

Bradul de nunta (Oltenia si Muntenia) este sustinut de un colac pe care il ia bradarul. Stegarii din alai (Transilvania) poarta in maini un colac mare care le revine dupa ceremonie, tinerii (in Nordul Moldovei) primesc “colacul flacailor”. Animalele de la caruta sunt impodobite cu colaci (sudul Transilvaniei), pe care il iau drept rasplata, pentru serviciile aduse in cadrul nuntii, conducatorii respectivelor vehicule.

Majoritatea etapelor nuntii sunt insotite de prezenta unui colac. Mireasa este impodobita fiind asezata pe doi colaci (Oltenia), sau primeste alaiul de nunta privind printr-un colac, dupa cununie mananca din acelasi colac cu ginerele, i se rupe un colac deasupra capului cand pleaca la biserica, cat dureaza “imbrobodirea” tine pe brate doi colaci, darul (banii) se aduna pe un colac.

Binele implicat in limbajul formalizat al simbolurilor painii este subliniat in aceste momente in multe zone de ritul de integrare a tinerei nurori in noua gospodarie, care cuprinde, in desfasurarea lui, momentul primirii acesteia cu unul sau mai multi colaci oferiti de socri – semne comunicand urarile de prosperitate si abundenta in noua gospodarie.

Elementul ce polarizeaza atentia generala (realizarea lui artistica fiind una din cerintele reusitei momentului), este “colacul de mireasa”, pe care il rupe fie nasa (Oltenia Muntenia, Moldova), fie mireasa insasi (Transilvania) deasupra capului ei inainte de a pleca la cununie. Motivul caracteristic al colacului de mireasa este impletitura, decorata sau nu cu pasari sau flori din aluat sau cu busuioc proaspat (O. Vaduva).

Trei colaci mari se duc nasilor de catre insuratei. Colaci duce ginerele parintilor femeii lui cand se duc “de cale”. La o saptamana dupa nunta, insurateii se duc cu parintii tanarului la parintii fetei, de le duc colaci, ca multamita de cinstea fetei. Colacii acestia se zic “colaer de cale primara” (M. Lupescu).

Darul de nunta

Afinitatile spirituale ce leaga membrii unei colectivitati pot fi desprinse “citind” mesajele numerosilor colaci in comportamentul premarital sau in complexul de obiceiuri ale nuntii.

Plocoanele ce si le trimit reciproc tinerii sau pe care le aduc invitatii la nunta, darurile ce se ofera in cadrul ceremoniei nasilor, socrilor, rudelor si, in genere, nuntasilor, sau sunt rasplatiti cei care au diferite functii in cadrul nuntii (bucatarii, alergatorii, chematorii, bradrii, stegarii), toate acestea cuprind, alaturi de alte obiecte, colacul, care, pe langa semnificatii festive sau magico-rituale, devine element de convenienta sociala, parte componenta a unui sistem de comunicare in limbaj simbolic, specific colectivitatilor traditionale.

Muzica canta glorios un mars de bucurie si bun sosit nuntasilor ce vin la nunta, iar mirii se reped in intampinarea noilor veniti. De atentia cu care-si potopesc tanara familie nuntasii depinde in mare masura, valoarea darului ce se va aduna la sfarasitul ceremoniei.

Nu e de conceput sa refuzi, fara un motiv serios, o invitatie la o nunta romaneasca. Orice refuz rupe un lant de schimburi financiare bine inchegat, la care toti cei care au copii sau nepoti de maritat-insurat, participa. Roata de intr-ajutorare a comunitatii nu se poate dezechilibra fara riscuri antipatice. Cine invita azi la o nunta contracteaza o lunga serie de nunti viitoare si obligatorii la care va fi “invitat”(convocat).

Ai sa auzi curent: “cat se da la voi la nunta?” in sensul de cat e de obicei darul de nunta in zona, satul, familia si momentul respective. Celor ce nu ne cunosc tara, acest obicei li s-ar putea parea bizar si tiganesc, dar el e nascut dintr-o traditie straveche si dintr-o realitate precara.

Sursa. www.traditii.ro